Alina Matei: Mă bucur, Maestre, pentru că ne reauzim. Felul de a fi al avocatului influențează specializarea în profesie? Sau credem că alegem pentru că ne pricepem foarte bine?

Gabriel Grigoras: Și eu mă bucur să stăm de vorbă din nou. În alegerea specializării avocatului cred că sunt deopotrivă de importante două elemente care pot influența decisiv specializarea unui avocat. Pe de o parte, contează foarte mult primii ani de profesie. În acest sens, este foarte important dacă în primii ani de avocatură lucrezi ca avocat pledant sau în consultanță. De obicei, avocații își continuă și își perfectioneaza specializările începute în primii ani de profesie. Dacă în specializarea cu care începi ai șansa să ai și un maestru care îți insuflă încredere și dragoste în ceea ce faci, atunci cărțile sunt ca și făcute și aproape sigur vei continua să te perfecționezi și să devii foarte bun în specializarea pe care ai început-o.

Pe de altă parte, nu este lipsit de importanță, cum bine ai spus, și felul de a fi al avocatului, temperamentul său, dacă vorbim de o persoană activă, comunicativă care are și darul să interacționeze cu oamenii, va fi atras de avocatură ca și avocat pledant. Din contră, tinerilor avocați, preocupați exclusiv de studiu, buni teoreticieni, cu înclinații spre latura teoretică a dreptului și în special buni cunoscători ai dreptului substanțial, li se va potrivi mai bine o activitate de consultanță.

Alina Matei: În cazul dumneavoastră, cum a fost? Când ați ales să fiți avocat de bară pe ce calități ale dumneavoastră v-ați bazat?

Gabriel Grigoraș: A fost un concurs de împrejurări. În primul rând, trebuie să vă mărturisesc că în profesia mea au fost doi oameni care m-au influențat decisiv. Primul este regretatul profesor Viorel Mihai Ciobanu, poate cel mai mare procedurist pe care l-a avut dreptul românesc, pe care nu numai că l-am citit și studiat, dar am avut marea șansă să-l cunosc personal și îndrăznesc să afirm că mi-a fost prieten apropriat, sfătuitor și mai ales sprijin în nenumărate împrejurări. Eu și familia mea îi purtăm o mare recunoștință. Profesorul Ciobanu m-a făcut să iubesc dreptul și la sfatul lui am intrat în avocatură acum 25 de ani. Cel de al doilea a fost avocatul Vasiliu Adrian, fostul meu maestru, unul dintre cei mai buni civiliști, profesionist desăvârșit. Ca și maestru, m-a învățat să iubesc această profesie și pentru asta îi sunt recunoscător, în primul rând.

Alina Matei: V-ați propus să fiți un mare avocat? Spuneați data trecută că această profesie v-a dat mai mult decât meritați.

Gabriel Grigoraș: Depinde ce se înțelege prin a fi mare avocat. Să ai venituri mari din profesie, să ai clientelă multă, să ai anumite succese profesionale, să ai un nume bun în breaslă, sau poate, să fii mai bine promovat pe piață? Prin urmare, cred că noțiunea de „mare avocat” este cel puțin discutabilă, dacă nu chiar depășită astăzi. Avocatura de astăzi nu se mai compară cu avocatura de acum 50 sau 25 de ani. În ziua de astăzi, din păcate, poți deveni „avocat mare“ și numai dacă beneficiezi de publicitate și promovare corespunzătoare, făcută de firme profesioniste care au în obiectul de activitate asemenea activități de publicitate. În ceea ce mă privește, pot să afirm nu numai că această profesie mi s-a potrivit, dar pot să spun în același timp că m-a și răsplătit din plin.

Alina Matei: Cum v-ați găsit Maestrul? Cum era? Care a fost influența acestuia asupra evoluției dumneavoastră, și nu doar profesională?

Gabriel Grigoraș: Avocatul Adrian Vasiliu era prieten cu profesorul Ciobanu și așa l-am cunoscut pe maestrul meu, prin profesorul Ciobanu. Avocatul Vasiliu este o persoană complexă, un intelectual deosebit, nu numai un bun avocat, dar și matematician pasionat și totodată cu un mare talent al condeiului. Influența unui asemenea om, dacă ai șansa să lucrezi cu el, nu poate fi decât decisivă, în primul rând profesională, dar nu numai.

Alina Matei: Dar dumneavoastră cum ați fost cu tinerii stagiari?

Gabriel Grigoraș: Întrebarea dumneavoastră mă face să mă simt bătrân. Suntem colegi și prieteni. În avocatură, și în special în stagiatură, lucrurile evoluează foarte rapid. Avocații stagiari deja pledează la instanțe, ca să nu mai vorbesc de activitatea lor administrativă din spatele dosarelor de instanță sau de activitatea de consultanță. Practic, un avocat stagiar își cam asigură singur veniturile prin propria-i muncă și atunci raporturile cu avocații stagiari nu pot fi decât colegiale, prietenești și de încredere.

Alina Matei: Maestrul este astăzi Îndrumător. Cum vi se pare? Renunțarea la Maestru pentru Îndrumător și pregătirea avocaților stagiari instituțional ar putea fi un semn că instituția Maestrului nu a fost eficientă?

Gabriel Grigoraș: Este aceeași Mărie, cu altă pălărie. Oricum, din punctul meu de vedere, mi se pare că în această profesie este foarte important ca tânărul avocat stagiar să beneficieze de un sprijin profesional din partea unui bun profesionist, fie că-l numim maestru sau îndrumător.

Alina Matei: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a merge în instanță, a pleda? Cum pregățiți pledoaria?

Gabriel Grigoraș: Cum să nu iubești activitatea de instanță? Uneori este ca și în actorie, dai totul să impresionezi audiența, mai ales în situația spețelor mai complicate în care din punct de vedere legal este posibilă orice soluție. În general, nu-mi pregătesc pledoaria, dar vă spun că niciodată nu merg în instanță dacă nu știu și nu stăpânesc toate amănuntele dosarului.

Alina Matei: Ce faceți până vă vine rândul în instanță? Folosiți telefonul mobil pentru e-mailuri, citiți presa online sau rămâneți conectat pe dosar?

Gabriel Grigoraș: Întrebarea dumneavoastră îmi aduce aminte de celebrul „fumoar” unde între două dosare, avocații celebrii și mai puțin celebrii „beau tutun, comentau spețe și dezbăteau politică” sau se jucau șah și savurau o cafea la aparat. Vremuri de mult apuse. Acum că fumoarul nu mai există și instanțele s-au răsfirat, până ne vine rândul la instanță mai rezolvăm un mail, mai citim cum bine spuneți presa, mai o bârfă când te întâlnești cu un amic etc.

Alina Matei: Dar modul avocaților de a vorbi în fața judecătorilor cum vi se pare? Folosesc avocații clișee? Sau din gura avocaților, clișeele sunt exprimate în așa fel încât se întrevede o logică?

Gabriel Grigoraș: Se mai folosesc și clișee, întrucât nu poți fi permanent inventiv, dar dacă clișeul respectiv este așezat într-un context potrivit speței pe care o susții, efectul poate fi unul foarte bun.

Alina Matei: Vi s-a întâmplat să vă spună judecătorul „domnul avocat, mai pe scurt, vă rog, o să amân pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise”?

Gabriel Grigoraș: O, da. Uneori, din dorința de a fi cât mai înțeleși și convigători, exagerăm și uităm că într-o ședință de judecată sunt poate 50-60 sau mai multe dosare. Faceți o socoteală simplă, având în vedere că într-un dosar sunt minimum două părți, aceasta înseamnă că judecătorul ar trebui să stea de vorbă cu minimum 100-120 de persoane pe ședință, ca să nu mai vorbim de martori, interogatorii sau alte incidente procedurale.

Alina Matei: Dar să fiți posesorul, nefericit, al reducerii de onorariu?

Gabriel Grigoraș: Și asta s-a întâmplat. Din fericire, de fiecare dată părțile au înțeles situația și nu au fost probleme. Uneori, la solicitarea părții, am declarat calea de atac.

Alina Matei: Judecătorul aude nu doar vorbirea avocatului, dar îi este dat să îl cunoască pe avocat și prin scriere, care sunt mecanisme diferite. Eu cred în claritatea și simplitatea actelor pe care le redactează avocatul. Avocatul trebuie să fie conștient că se poate întâmpla ca judecătorul să citească printre rânduri actele redactate de avocat, prinzând din zbor ceea ce vrea să spună acesta. Ce stil aveți, cum sunt actele făcute în cadrul firmei GRIGORAȘ & PARTNERS?

Gabriel Grigoraș: După cum știți, procesul are două părți. O parte scrisă și una orală. Ambele părți sunt importante, dar, din punctul meu de vedere, partea scrisă este mult mai importantă. De aceea, partea scrisă trebuie exploatată din plin într-un proces.

Înainte să termin Facultatea de Drept am absolvit, pe timpul lui Ceaușescu, și Facultatea de Utilaj Tehnologic. Educația tehnică din prima facultate și cei câțiva ani de inginerie pe care i-am practicat m-au învățat să fiu foarte practic, sintetic și eficient.

Aceste deprinderi le-am folosit din plin în profesia de avocat. Întotdeauna am avut o preocupare de a fi foarte sintetic, clar și concis în tot ceea înseamnă parte scrisă. Nu trebuie uitat niciodată că dreptul ca și știință este foarte tehnic. Spre exemplu, dreptul civil, procesual civil, sunt foarte tehnice și exacte și atunci și apărările în drept trebuie să fie la fel. Simpla narațiune în partea scrisă a procesului nu are nicio eficiență, din contră, este ineficientă, păguboasă și pe bună dreptate enervează.

Alina Matei: Și pentru că vorbeam de onorariu, conveniți cu clienții onorariu global pe proces sau orar?

Gabriel Grigoraș: În general, în procese mergem pe onorariul global, iar în partea de consultanță percepem onorariu pe oră.

Alina Matei: Cât de important este brandingul pentru avocați?

Gabriel Grigoraș: Brandul a devenit foarte important, dar este și mai important cum ți-l construiești. Dacă brandul este rezultatul cunoștințelor în drept pe care le are avocatul, al succeselor sale profesionale, al activității zilnice a avocatului, este una, din contră, dacă brandul este rezultatul muncii firmelor de publicitate și promovare pe piața avocaturii, este altceva. Din păcate, în ultimul timp, a doua modalitate de construcție a brandului tinde să stapânească avocatura.

Alina Matei: Avocatul Diavolului există?

Gabriel Grigoraș: Această expresie a fost inventată de către Biserica Catolică și are istoria și filosofia ei acolo. Dar modul în care a fost preluată și folosită în mod curent, nu mi s-a părut niciodată reușit. Nici măcar figurativ această asociere, avocat și diavol, mi se pare că nu se potrivește de niciun fel cu activitatea avocatului.

Cred că expresia „avocatul diavolului” a fost extinsă uneori la activitatea avocatului doar pentru faptul că în multe situații avocatul, trecând de multe ori peste propriile convingeri și principii, trebuie să rezolve situații imposibile în interesul celui pe care îl apară. Dar când efortul avocatului se concretizează în binele clientului pe care l-a apărat, atunci compromisul și partea neplăcută a muncii avocatului parcă nici nu au existat, au dispărut, „diavolul” nu a existat niciodată.

Alina Matei: Maestre, și ca să schimbăm registrul, de ce nu ați candidat niciodată pentru organele profesiei? Nu v-a sugerat nimeni?

Gabriel Grigoraș: Pe de o parte, tot timpul mi l-am dedicat activităților profesionale, pe de altă parte, nu sunt foarte priceput la activitățile administrative și fără falsă modestie vă spun că sunt alți colegi care se descurcă foarte bine cu această muncă administrativă.

Alina Matei: Un gând, vă rog, pentru tinerii avocați care vor să se facă avocați de bară și să reușească, așa cum ați făcut-o dumneavoastră?

Gabriel Grigoraș: În primul rând, vă mulțumesc că m-ați trecut în categoria celor care au reușit. Le urez tuturor să creadă în această profesie, să o iubească și vor veni toate, satisfacții, împliniri, bani – toate.

Alina Matei: Vă mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Gabriel Grigoraș: Și eu vă mulțumesc că v-ați adus aminte de mine.