Echipa noastră încearcă pe de-o parte să identifice şi să stabilească potenţialele probleme juridice care pot afecta un imobil, iar pe de altă parte să găsească modalitatea cea mai simplă şi mai profitabilă în vederea dezvoltării unei afaceri imobiliare.
Casa noastra de avocatura deţine numeroase colaborări cu alţi avocaţi, în vederea soluţionării anumitor speţe din domeniile ce alcătuiesc obiectul nostru de activitate.
- Gabriel Grigoraş - Avocatul coordonator al casei de avocatura, este şi cel care coordonează întreaga activitate a casei, cu maximă acurateţe şi consecvenţă
- Coca George - Avocat, își desfăşoară activitatea în domeniul dreptului civil, comercial şi penal.
- Laura Dinu - Experiența sa profesională constă în redactarea și revizuirea de contracte, întocmirea de documente cu caracter juridic în domeniul dreptului comercial și administrativ.
- Gabriela Dan - Işi desfăşoară în cadrul casei de avocatura activităţi juridice din domeniul dreptului civil, al dreptului comercial şi din domeniul dreptului proprietăţii intelectuale
- Cristina Voinea - Se ocupă de rezolvarea problemelor legate de societăţile comerciale precum şi de procedurile ce se desfăşoară în faţa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
- Veronica Ion - Isi desfășoară în cadrul casei de avocatura activități juridice din domeniul dreptului civil, dreptului comercial și real-estate.
-Elena Cristina Nicolae- Acordă asistență juridică și reprezentare în litigii civile, litigii în contencios administrativ și fiscal, dreptului muncii și al asigurărilor sociale, precum și litigii de dreptul familiei
- Minodora Iliescu - Face parte din echipa de avocați litigatori, având și o importantă specializare în litigiile imobiliare, precum și dreptul de proprietate intelectuală.
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului si imbunatatirea performantei platformei. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra. ACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.